Retete medicale
Retete cu Lavanda
Lavanda este prin excelentã o planta europeanã, originarã din zona Alpilor, unde creste spontan, pe pajistile întinse de la poalele muntilor si pânã la altitudini de 1700 de metri, îmbalsamând aerul cu un miros de neconfundat.
Rãspândirea acestei plante în întreaga Europã s-a fãcut cu sute de ani in urmã, când a pãtruns, prin Marea Britanie, pânã in zonele îndepãrtate ale Rusiei orientale.
Mai mult, aceastã iarbã aromatã a intrat rapid in medicina popularã a tuturor popoarelor europene, fiind adoptatã si îndrãgitã imediat pentru virtutile sale terapeutice.
UTILIZÃRI INTERNE ALE LAVANDEI
Dischinezie biliarã, balonarea la bolnavii de bilã, crizele biliare insotite de dureri de cap - Se ia lavanda sub forma de pulbere, administratã pe stomacul gol, cate o lingurita de patru ori pe zi. Datoritã principiilor sale active amare, lavanda mãreste secretia de bilã si ajuta la evacuarea ei, calmând durerile abdominale si activând digestia.
Depresia, anxietatea - In cazurile usoare se ia lavanda sub formã de tincturã - 1 linguritã dizolvatã in jumãtate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi, in cure de lunga durata (3 luni minimum). Uleiul volatil de lavandã se administreazã in depresiile si crizele de anxietate severe: doua picãturi de ulei volatil amestecate cu putina miere se iau de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Studiile fãcute pânã in prezent au arãtat ca existã o anumitã selectivitate a pacientilor tratati cu aceastã plantã, unii neavând o reactie specialã la uleiul volatil, in timp ce la altii s-a observat o ameliorare clarã a stãrii lãuntrice, ameliorare tradusã prin reducerea sensibiltãtii psihice, estomparea fricilor si angoaselor, reaparitia dorintei de viatã.
Aritmie cardiacã, adjuvant in ischemia cardiacã apãrutã pe fond de stres - Lavanda este prin excelentã o planta antistres, motiv pentru care, administratã in cure de lungã duratã, amelioreazã si, gradat, conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. In problemele cardiace s-a observat o actiune deosebit de favorabilã a tincturii de lavandã, care actioneazã direct la nivelul sistemului nervos central. Se administreazã de trei-patru ori pe zi câte o linguritã de tincturã diluatã in jumãtate de pahar de apã.
Viermi intestinali, infectii cu protozoarul Giardia lamblia - Se combinã in proportii egale tinctura de lavandã, de pelin si de cimbru (toate tincturile se preparã la fel ca cea de lavandã). Se ia din aceasta combinatie de tincturi câte o linguritã diluatã in putinã apã, de patru ori pe zi, inainte de masã. O curã dureazã minimum douã sãptãmâni. Acest tratament este eficient atât singur, cât si in combinatie cu remediile alocate, a cãror eficientã o mãreste.
Oboseala, iritabilitatea psihicã, insomnia - Cele mai bune rezultate se obtin fãcând bãi cu lavandã, cu jumatate de orã inainte de culcare. Suplimentar, este bine sã puneti sub pernã un mic sãculet (ceva mai plat) cu lavandã. Somnul va fi mai odihnitor si mai lin, iar peste zi veti remarca o mult mai buna rezistentã psihicã si stãpânire de sine. Intern, se ia tinctura de lavandã: o lingurita de trei ori pe zi.
Dureri de cap, migrena, ameteala - Ca remediu de urgentã se iau 1-2 picãturi de ulei volatil de lavandã cu putinã miere. Ca tratament pe termen lung se recomandã pulberea de lavandã: o linguritã de patru ori pe zi, administratã pe stomacul gol.
Reumatism - Se face un ceai din o parte flori de soc si douã pãrti lavandã, o linguritã din acest amestec fiind opãritã cu o canã de apã, dupã care se lasã sa se rãceascã putin si se filtreazã. Se beau pe zi 2-3 cãni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudorific si depurativ sa fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o curã de 10 zile cu acest ceai are efecte antireumatice exceptionale.
Tuse convulsiva, gripa, bronsita - 2 picãturi de ulei volatil se amesteca cu o lingura de miere si se administreazã câte putin din acest amestec, care nu va fi înghitit direct, ci va fi lãsat sa alunece pe gât pentru a-si exercita din plin efectele antiinfectioase si calmante. Se iau maximum 6 picãturi de ulei de lavandã pe zi la adulti si douã picãturi pe zi la copii.
FOLOSIREA EXTERNÃ A LAVANDEI
Adjuvant in pneumonie si bronsita cronicã - La 4 linguri de lavandã proaspãt mãcinatã se adaugã apa, amestecând progresiv, pânã când se formeazã o pastã, care se înveleste in tifon si se aplica pe piele. Deasupra cataplasmei se pune o sticla cu apa fierbinte si se acoperã cu o pãturã, ca sa pãstreze cãldura. Cataplasma se tine minimum o jumãtate de orã.
Contra pãduchi lor si a altor insecte parazite - 3-4 picãturi de ulei volatil de lavandã se amestecã cu o linguritã de otet si se aplicã pe pãr (sau pe zona afectatã), apoi capul se acopera vreme de câteva ore, pentru a se forma un mediu de vapori de ulei volatil care vor elimina insectele. Se aplica tratamentul 7-10 zile la rând.
Pentru cresterea pãrului - Se face un masaj la rãdãcina pãrului cu otet de lavandã obtinut prin macerare dupa metoda de mai sus.
Intretinerea pielii uscate - Imediat dupã baie se aplicã uleiul gras de lavandã (obtinut prin macerarea plantei in ulei de floarea-soarelui, dupã metoda de mai sus) pe toata pielea, fãcând-se in acelasi timp un masaj usor.
Eczeme uscate, tumefactii produse de loviri - Se aplica uleiul gras de lavandã pe zona afectatã de 3-4 ori pe zi.