Unde suntem‎ > ‎

Istoria locului

Adam si Eva la 1938
 
    Prima prezentare sistematizatã, analiticã si complexã a istoriei românilor din toate provinciile traditionale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pânã la unirea din 1859 este Istoria Românilor din Dacia Traianã a lui A.D.Xenopol.
   A.D.Xenopol aratã cã multi cronicari si istorici (Cantemir, Neculai Costin, Grigore Ureche, Miron Costin) au fost de pãrere cã Moldova „ar fi fost cu totul desartã de locuitori, atunci când fu colonizatã prin Românii de peste munti".
  De altã pãrere sunt boierii Moldovei care au întocmit vestita anaforã din 1817, cãreia i s-a dat denumirea de „anafora pentru feliul proprietãtei în tarã din vechime". Aceasta este o "socotintã a boierilor, un proces al rãzãsilor de Vrancea cu vistierul Iordache Ruset". Rãzesii sustineau cã stãpânirea lor era mai veche decât înfiintarea Moldovei si deci nu puteau avea hrisoave de la domni "ce veniserã în urma nasterii proprietãtii lor". Argumentul pe care îl aduc rãzesii pentru a sustine cã tara a fost locuitã din vechime, cã pãmântul Moldovei n-a fost cu totul pustiu pe timpul descãlecãrii este "mãrturisirea istoricului Filipide arãtând "Câmpul-Lung din Moldova si Vrancea erau locuite cu mult înainte de descãlecarea lui Dragos, pentru cã au fost locuri tari si pentru bãrbãtia locuitorilor, singuri erau stãpânitori slobozi acestor pãrti".
   Din studiul întemeierii domniei Moldovei, reiese cum "aceastã tarã a primit în douã rânduri imigrãri din Maramures, cea întâi sub Dragos, ce avu de pricinã dorinta Românilor de a cãuta un trai mai usor, cãtrã pãrtile mai joase ale regiunilor carpatine, deci motive economice si cea de-a doua, sub Bogdan, care se smulse de sub aceastã stãpânire si punând muntii hotar între el si Unguri, întemeie în Moldova o domnie neatârnatã", A. D. Xenopol - Istoria Românilor din Dacia Traianã, când începe istoria propriu-zisã a statului moldovean.
"În anul 1348, Bogdan I dezlipeste Moldova de coroana ungureascã si o fãcu de sine stãtãtoare, Moldova începând a trãi propria viatã". Pentru a-si întãri stãpânirea în Moldova, Bogdan I a recunoscut, ca si Radu Negru pentru Muntenia, "privilegii grupelor de Români asezati prin locurile tari, precum celuilalt Câmpulung din Bucovina, pe care îi lasã sã se ocîrmuiascã de sine, numindu-si ei judecãtorii lor si plãtind domnului numai un tribut anual, apoi fiind îndatorati la slujba armatã, pozitiune de care se bucurã locuitorii acestei regiuni, pânã pe timpul lui Cantemir". (A.D.Xenopol - Istoria Românilor, vol. II).
  Vestigii privind vechimea asezãrilor umane din teritoriu s-au identificat în partea de est a comunei, pe versantul drept al Moldovei, unde, prin sãpãturile arheologice efectuate au fost gãsite unelte de silex din paleolitic si urme de locuire din neolitic, dovedind cã pe aceste meleaguri oamenii au avut conditii prielnice de existentã din cele mai vechi timpuri.
Din legendele locale reiese cã în teritoriu existau pe timpul nãvãlirilor tãtare din anul 1241, locuri de strajã. Primele gospodãrii au fost construite în locul numit Valea Strãjerelui, extinzându-se cu timpul pe toate amplasamentele de azi.
Zona de amplasare a comunei Pojorâta constituie una din cele mai interesante regiuni românesti, atât din punct de vedere istoric, cât si ca aspect politic, social si economic. Comuna Pojorâta cu satele Valea Putnei si Pojorâta a apartinut vechiului Ocol al Câmpulungului Moldovenesc, vechiul tinut amintit în "Descriptio Moldaviae" a lui Dimitrie Cantemir, denumit si „republica Câmpulungului Moldovenesc".
   Dovadã cã tinutul Câmpulungului Moldovenesc a fost tinut de granitã este si toponimia localã - cei doi munti asezati la circa 6 km de târgul Câmpulungului, pe drumul spre Pojorâta - Munceii Strãjii si Piatra Strãjii, care formeazã defileul ce face legãtura dintre Ardeal, Maramures si Moldova.
   Din documentele posterioare lui Dimitrie Cantemir, în anul 1783 (aproape 9 ani de la Ocuparea de fapt a Bucovinei de cãtre trupele austriece), câmpulungenii chemati înaintea unei comisii imperiale pentru a fi întrebati ce teritoriu cuprinde tinutul Câmpulungului, aratã cã acest tinut cuprinde: Târgul Câmpulung, satele Sadova, Pojorâta, Fundul Moldovei, Porsescu, Ciocãnesti, Valea Putnei, Dorna, Cândreni, Sãreni si Iacobeni, în total 11 localitãti (T. V. Stefanelli, Istoricul luptei pentru drept în tinutul Câmpulungului Moldovenesc. Discurs de receptie la Academia Românã rostit la 3.VI.1911).
  Gheorghe C. Leon în lucrarea "Proprietatea forestierã în vechiul Ocol al Câmpulungului Moldovenesc" afirmã: "socotind cã suprafata comunelor sus arãtate nu ar fi suferit prea multe schimbãri, asa încât poate fi luat în considerare - cu oarecare aproximatie - teritoriul actual al comunelor respective si tinând seama cã unele din acestea, în decursul timpului, din cauza înmultirii asezãrilor omenesti, s-au divizat în douã sau trei comune, rezultã cã suprafata vechiului Ocol al Câmpulungului Moldovenesc (portiunea din Bucovina anexatã Austriei) este de 139.672 ha, din care 10.070 ha Pojorâta si 3.795 ha Valea Putnei".
   Comuna Pojorâta este situatã în partea de nord-est a României, în vestul judetului Suceava. Denumirea oficialã a satului Pojorâta apare la data de 6 ianuarie 1707 si este un zapis de împãrtealã a mosiei Obcina Floreascã între fratii Ieremie, Vasile si Dumitrascu, fii lui Gheorghe Flocea din Pojorâta care a fost scrisã în Pojorâta de cãtre dascãlul Pavel pentru care a primit suma de 50 parale; alcãtuitã din douã sate: Pojorâta si Valea Putnei, suprafata totalã este de 13.770 ha, din care 722,70 ha, construibil.
  Cu privire la întemeierea satului Pojorâta, cronicarii si istoricii aratã cã primii locuitori ai acestei localitãti au fost "vreo trei familii de strãjeri care stãteau de pazã la locul denumit Piatra Strãjii", iar primele locuinte au fost pe Valea Strãjerelui - un cãtun al localitãtii.
  Bãtrânii satului sustin cã denumirea satului ar deriva de la cuvântul „coborât" sau "descãlecat", sau "pogorâta". Teodor Bãlan constatã cã etimologia cuvântului Pojorâta derivã din cuvântul slav "pojor", care ar însemna strajã - locul unde se tinea straja.
  Tãranii stãpâneau pãmântul în devãlmãsie cu micii proprietari sãtesti, care era împãrtit în delnite. O delnitã era folositã de o singurã familie care avea amplasatã aici o casã. Locuitorii erau tãrani liberi, supusi numai Domnului tãrii, ocupându-se cu cresterea animalelor, albinãritul, cultivarea micilor suprafete de teren, tinerea Strãjii la hotar.
   Dupã Ocuparea nordului Moldovei de cãtre trupele austriece (octombrie 1774) si satul Pojorâta intrã sub ocupatia austriacã. Denumirea comunei devine Pozoritta.
Deoarece documentele vechi au fost distruse în timpul primului rãzboi mondial, nu cunoastem data realã când localitatea Pojorâta a devenit independentã, dar putem mentiona cã prima pecete a localitãtii dateazã din anul 1797, iar primul vornic mentionat în catagrafia Moldovei alcãtuitã de ofiterii rusi în anul 1774 a fost vornicul Stefan Bedrule, urmat de alti 7 vornici.
   În anul 1805 austriacul Anton Manz a adus colonisti din Styria, Boemia, Zipa si Graiu si pe raza localitãtii au întemeiat satul austriac "Louisenthal" care se întindea pe malul râului Moldova pânã la hotar cu Fundu Moldovei.
  Colonistii germani aveau o comunitate politicã puternicã, cu vornicul si pecetea ei, 2 biserici (una catolicã si una evanghelicã) ce functioneazã si azi.
    În perioada 1805 - 1918 localitatea Pojorâta se dezvoltã mult întrucât existau locuri de muncã la cele trei fabrici de cherestea si la exploatãrile miniere deschise de austriacul Manz la Pojorâta si Iacobeni.
   Numãrul familiilor în 1774 era de 104 cu 520 membri, în 1908, erau 1100 locuitori, iar în 1937 numãrul locuitorilor era de 3286, din care 1925 - români, 1243 - germani, 76 - evrei.
   Satul Valea Putnei a luat fiintã în 1783 pe terenul Fondului Bisericesc Ortodox Român, ca sat component al Ocolului Câmpulung Moldovenesc (cu 335 locuitori în 1908), la altitudinea de 835 m, în pasul Mestecãnis, la poalele masivului Giumalãu, pe drumul ce leagã Câmpulungul Moldovenesc de Vatra Dornei.
  Satul Valea Putnei face parte din comuna Pojorâta din 1952, ca sat apartinãtor. În timpul ocupatiei austro-ungare, numele vechi al satului Valea Putnei a fost Valeputna (Waleputna). Suprafata satului este de 3.795 ha.
  Pe raza satului, în partea dinspre masivul Giumalãu, a fost construit un Castel de vânãtoare, care a gãzduit pânã dupã al doilea rãzboi mondial, partidele de vânãtoare ale Casei Regale, în prezent acesta functioneazã ca adãpost pentru lucrãtorii forestieri din zonã.
Suprafata actualã totalã a comunei Pojorâta este de 13.770 ha, din care 722,70 ha este perimetru construibil. Numãrul de locuitori este de 3235, din care 460 în satul Valea Putnei. 
 
Pozoritta la 1900
 
 

POJORÂTA
de
(citeste alte articole de la acelasi autor)

 

   Unul dintre primele sate infiintate de câmpulungeni, numitã, dupã metoda de defrisare (prin pojar, deci prin „pojorâre”) Pojorâta, avea parte, în 7 august 1696, sub ocupatie polonã, de o judecatã în cel mai pur spirit al dreptului valah.

  Procesul, la care participa, alãturi de bãtrânii câmpulungeni, si rohmistrul Dobrowski, viza o mosie a lui Petru Tolovan, "dupã mãgura den sus de Pojorâta", pe care, cu ocazia împãrtzirii ei între doi nepoti, Simionit Boza cade ucis de cãtre vãrul sãu, care fuge în Ardeal si al cãrui nume nu mai este rostit (nici la nume nu mai avea dreptul un ucigas).

  În baza dreptului valah, satul Pojorâta era obligat sã rãscumpere mosia pe care a fost ucis un om, mosie care iesise, prin omor, din proprietatea lui Petre Tolovan, "precum într-o vremi (când) au jurat cu brazda în cap Tolovanul cel bãtrân". Satul trebuia sã plãteascã „gloaba judetului, care se cheamã hultamo judetului = 30 ughi (ducati unguresti) si 12 oi negre breze cu 12 mei negri breji", dar "gloaba judetului" a fost plãtitã de fratii Ilie, Chelsia, Grigori si Toader Filimon si de Odochia Moga, care, în 10 mai 1714, aveau sã vândã mosia aceea lui Istratie Flocea, ocazie de a închina douã vedre cu vin impreunã cu martorii Costantin Bobul, Simion Strãjeriul, Adam Arman, Toader Pascan si Neculai Prãscut.

  În 19 aprilie 1749, Gheorghe Drob si fratii Chirilã, Nicolai, Constantin si Toader Vlãge se jeluiau judetului de tinut din Câmpulung împotriva lui Vasile Strãjeriu, care le-a împresurat o mosie în Pojorâta, pe care, de altfel, si-a fãcut casã.

   Recensãmântul lui Rumeantev, din 1772-1773, inregistreazã în Câmpulung, cu casã, dar si cu gospodãrie în Pojorâta, pe: Grigori Hutzescu, Toader Ojicã, Ion Lupescu si pe Nistor sin lui Postolachi.

  Recensãmântul lui Rumeantev, din 1772-1773, inregistreazã în Pojorâta "82 – toatã suma caselor", însemnând 1 popã, 1 pantir, 6 femei sãrace si 74 birnici, acestia fiind: Chirilã sin Constandin Flocea, Constandin Flocea, Gavril sin Constandin Flocea, Toader Flocea, Nistor Vlãgea, Georgii Vlãgea, Nistor sin Vasile Strãjar, Grigori Anutan, Irimia Anutan, Costandin sin Lupul Flocea, Petrea brat lui (Flocea), Toadir sin Lupul Flocea, Ion sin Irimia Anutzan, Ion sin Lupul Flocea, Vasile brat lui (Flocea), Ion Flocea, bãtrân, Simion sin lui (Ion Flocea), Toader brat lui (fratele lui Simion Flocea), Georgii Flocea, Stefan Bedrilã, vornicel, Ion sin Irimia Strãjar, Ion Bãrgãoan, Grigori Stupu, Maftei Morosan, Stefan Pãcurãroi, Pavel Ojicã, Ion Morosan, Georgii cu soru-sa, Gavril Morosan, staroste, Simion Morosan, Ion Corlãtzan, Simion Cârloantã, Ifrim Cârloantã, Ion sin Toader Cârloantã, Gavril Mãgurian, Andries sin lui, Nichita brat lui, Simion Spãtar, Toader Roatã, Nistor Andrian, Precopi Prundian, Ion sin Dumitru Cârloantã, Vasile Mândrilã, Gavril sin Vasile Flocea, Ion Morosan, Ioana Rãoai cu Nicolai, holtei, Acsinte Mãgurian, Ion Prundian, Chiritã Grigorian, Mãria sin lui Stefan ROIA cu Acsinte, holtei, Iacob, rus, Toader Lazor, Cârstea, ungurean, Todosia, salahoritã cu Toader, holtei, Petrea LAZOR, Ion Lazor, Lupul Lazor, Vasile Fuior, Iacob Lupescu, Constandin Ojicã, Vasile Morosan, Ilie Ungurean, Cârstina Fuioroae cu Ion, holtei, Simion Telesca ot Vatra (Câmpulungului), Petrea Mãgurian ot tam, Lupul Mãgurian ot tam, Simion Oanã ot Sadova, Nistor Anutoii ot tam, Nistor sin Simiontii ot tam, Mãriuta, prescuroaia cu Dumitru, holtei ot tam, Mãriuta Brandaburoae cu holtei ot tam, Ilie Ungurean ot Fundu Moldovii, Gavril Morosan ot tam si Vasile TIMPÃU ot tam.

   Rufeturile erau: Popa Nicolai, Ion, sas ot Vatra (Câmpulungului), pantir, Paraschiva Bedruloaia, sãracã, Nastasia Cârlãntoaia, sãracã, Mãriuta a Orbului, sãracã, Irina Rotoaia, sãracã, Parasca, fatã bãtrânã a lui Iacob, si Dochita Bedriloae, sãracã.

  În 1774, Pojorâta avea 104 familii rãzesesti, iar în 1775, 1 popã si 74 familii de rãzesi, trei dintre acestea fiind ale emigrantilor transilvãneni Cristian UNUGUREANU, venit din Rebra Mare, în 1763, Andrei Simion TANU, venit tot din Rebra Mare, dar în 1764, si George UNUGUREANU, din Tagul Mare, stabilit la Pojorâta în 1766.

   În 16 august 1783, Frantz von Kollowrat propunea Camerei Aulice din Viena exploatarea minelor de cupru, cu continut de argint, de la Pojorâta si Fundu Moldovei, precum si a celor de fier de la Iacobeni, minele de la Pojorâta si de la Fundu Moldovei fiind deschise în 1805, o micutã colonie germanã fiind înfiintatã chiar în Pojorâta, la Izvor, cea numitã Quellenthal, care se adaugã coloniilor dinspre Fundu Moldovei, Louisenthal si Pferdgraben (Pârâul Cailor).

  În 12 mai 1793, vornicul Pojorâtei Nistor Ratu, „vornicul vechi” Andries Mãgureanu si "giuratul" Stefan Bedrule decid sã încredinteze casa din Pojorâta a lui Vasile Tãranu, care fugise, fãrã sã plãteascã "birul împãrãtesc", unui fecior al lui Toader Flocea, care se arãtase dispus "ca sã poarte birul împãrãtesc".

  În 26 iunie 1794, vornicul Nistoritã, Gheorghe Piticari si Simion Sandru, jurati din Pojorâta, împãrteau si hotãrniceau mosioarele lui Gligorie Tonegari din Fundu Moldovei, urmând porunca Scaunului de judecatã din Câmpulung Moldovenesc.

  În 1 iulie 1801, Nistor al lui Ionitã Cãrlutã din Pojorâta vindea lui Simion Pomohaci din Fundu Moldovei partea sa de mosioarã din Obcina Ursului, pentru 22 lei turcesti, printre martorii din Pojorâta aflându-se si Grigore sîn Giorzanu, deci un emigrant transilvãnean de dupã anul 1778.

  În 13 mai 1827, Dumitru si Ilinca Flocea din Pojorâta vindeau hutanului Gavril Ciupeliuc din Breaza o mosioarã în Gura Porsescului, sub Rãchitis. Printre martori se afla si vornicul Pojorâtei, Andrei Grãmadã.

   În 16 ianuarie 1830, vornic al Pojorâtei, martor la o tranzactie în Sadova, era Gheorghe Coca.

  Biserica Sfântului Nicolai din Pojorâta a fost construitã între anii 1896-1900 si datatã cu un iconostas lucrat de marele sculptor Ioan Pâslea, pe locul unei bisericute vechi, care avea, în 1843, 1.177 enoriasi, pãstoriti de parohul Grigorie Corlãtan. Exista, în 1843, si o scoalã trivialã la Pojorâta. În 1876, paroh era Stefan Constantionovici, care pãstorea 1.469 suflete. În 1907, paroh era Euseviu Constantinovici, nãscut în 1851, preot din 1876, paroh din 1881, iar cantor, din 1888, Iftimie Erhan, nãscut în 1855.

 Din 1880 si, respectiv, 1886, functionau la Pojorâta douã scoli cu câte 2 clase.

   În 30 decembrie 1882, Ciprian Porumbescu îi scria fratelui lui, Stefan, silvicultor la Pojorâta: "Si stii tu unde as vrea sã mã duc? La Pojorâta! Nu stiu de ce mã atrage asa de mult aceastã localitate, neîncetat gândesc la acest loc frumos si, în special, la locuinta ta idilicã – o vãd asa de viu înaintea ochilor. Acolo as voi sã mã retrag, sã mã retrag în munti, departe de orice zgomot si de toatã agitatia lumii, numai eu singur cu gândurile mele, si, eventual, si cu vioara mea. O, dulce trebuie sã fie sã sezi, singur, la focul de lemne de brad, ce pârâie, si sã visezi, sã visezi… Sau sã visezi pãdurea de brazi, ce freamãtã, sezând pe muschi moale, sã visezi mereu!".

  În 1890, Pojorâta avea 1.540 locuitori. Învãtãtori erau Dionisie Danilevici si L. Flocea, Eusebie Constantinovici era paroh, iar Iftimie Erhan – cantor bisericesc.

  Scoala cea nouã din Pojorâta, începutã în octombrie 1893 si sfintitã în 23 octombrie 1894, din initiativa primarului Mihai Frâncu, a învãtãtorului superior Dionis Danilevici si a preotului Eusebie Constantinovici.

  În 1911, la Pojorâta, "la chilometrul 161, se aflã un izvor de apã pucioasã, în apropiere de soseaua împãrãteascã. Acest izvor de pucioasã ar aduce mult venit comunei Pojorâta si ar fi o înlesnire si un mijloc de ajutorare pentru sãteni. S-a constatat cã apa pucioasã amintitã e cu mult superioarã decât cea din Iacobeni".

 
Pozoritta - biserica la 1891
 

 

 

Vedere de ansamblu a vaii Pozoritta la conflenta dintre Moldova cu Putna la 1891

LOUISENTHAL

  Primii colonisti germani ai satului cu o singurã stradã, dintre Pojorâta si Fundu Moldovei, au fost adusi, în 1805, pentru a lucra la minele de cupru de pe teritoriul celor douã comune românesti. În 1807,  autoritãtile au pus soldatii sã doboare copacii, de-a lungul pãrtii de nord a Pârâului Broastei, si sã construiascã 140 locuinte, care aveau sã fie ocupate, în vara anului 1808, de mineri adusi din Ungaria.

   Numele ales pentru noua colonie manierã bucovineanã a fost cel al principesei Maria Louise, care, mai târziu, se va cãsãtori cu Napoleon Bonaparte, deci însiruirea aceea de case identice, aflate la distante egale unele de altele, pe ambele laturi ale drumului ce duce, de la Pojorâta, la Fundu Moldovei, avea sã se numeascã Louisenthal.

   În 1821, Anton Manz a abandonat minele de la Louisenthal si Pojorâta, mutând instalatiile de exploatare la Mariensee (Cârlibaba) si la Iakobeni.

  Rãmasi fãrã un loc de muncã, minerii din Louisenthal s-au orientat spre alte profesii, mai ales cã viata comunitarã se închegase bine, prima scoalã germanã, cu douã clase, fiind înfiintatã încã din 1805.
   Prin 1904, director al scolii era Ludwig Assman, fiind urmat la conducerea scolii, de Rudolf Stoss si de Georg Pfeifer, apoi, dupã Unire, de profesorii Emil Roland Schweitzer, printre profesorii acestei perioade fiind mentionati Georg Pfeifer, Marie Pechmann, Genedral Gottlieb, Johann Damm si Katharina Gebert.
   Începând cu anul scolar 1922-1923, învătãmântul la Louisenthal s-a fãcut numai în limba românã.

Ċ
Fuior Alexandru,
Mar 6, 2012, 1:25 PM
Ċ
Fuior Alexandru,
Mar 6, 2012, 1:26 PM
Comments