|
POJORÂTA
de Ion DRÃGUSANUL
(citeste alte articole de la acelasi autor)
Unul dintre primele sate infiintate de câmpulungeni, numitã, dupã metoda de defrisare (prin pojar, deci prin „pojorâre”) Pojorâta, avea parte, în 7 august 1696, sub ocupatie polonã, de o judecatã în cel mai pur spirit al dreptului valah.
Procesul, la care participa, alãturi de bãtrânii câmpulungeni, si rohmistrul Dobrowski, viza o mosie a lui Petru Tolovan, "dupã mãgura den sus de Pojorâta", pe care, cu ocazia împãrtzirii ei între doi nepoti, Simionitzã Boza cade ucis de cãtre vãrul sãu, care fuge în Ardeal si al cãrui nume nu mai este rostit (nici la nume nu mai avea dreptul un ucigas).
În baza dreptului valah, satul Pojorâta era obligat sã rãscumpere mosia pe care a fost ucis un om, mosie care iesise, prin omor, din proprietatea lui Petre Tolovan, "precum într-o vremi (când) au jurat cu brazda în cap Tolovanul cel bãtrân". Satul trebuia sã plãteascã „gloaba judetului, care se cheamã hultamo judetului = 30 ughi (ducati unguresti) si 12 oi negre breze cu 12 mei negri breji", dar "gloaba judetului" a fost plãtitã de fratii Ilie, Chelsia, Grigori si Toader Filimon si de Odochia Moga, care, în 10 mai 1714, aveau sã vândã mosia aceea lui Istratie Flocea, ocazie de a închina douã vedre cu vin impreunã cu martorii Costantin Bobul, Simion Strãjeriul, Adam Arman, Toader Pascan si Neculai Prãscut.
În 19 aprilie 1749, Gheorghe Drob si fratii Chirilã, Nicolai, Constantin si Toader Vlãge se jeluiau judetului de tinut din Câmpulung împotriva lui Vasile Strãjeriu, care le-a împresurat o mosie în Pojorâta, pe care, de altfel, si-a fãcut casã.
Recensãmântul lui Rumeantev, din 1772-1773, inregistreazã în Câmpulung, cu casã, dar si cu gospodãrie în Pojorâta, pe: Grigori Hutzescu, Toader Ojicã, Ion Lupescu si pe Nistor sin lui Postolachi.
Recensãmântul lui Rumeantev, din 1772-1773, inregistreazã în Pojorâta "82 – toatã suma caselor", însemnând 1 popã, 1 pantir, 6 femei sãrace si 74 birnici, acestia fiind: Chirilã sin Constandin Flocea, Constandin Flocea, Gavril sin Constandin Flocea, Toader Flocea, Nistor Vlãgea, Georgii Vlãgea, Nistor sin Vasile Strãjar, Grigori Anutan, Irimia Anutan, Costandin sin Lupul Flocea, Petrea brat lui (Flocea), Toadir sin Lupul Flocea, Ion sin Irimia Anutzan, Ion sin Lupul Flocea, Vasile brat lui (Flocea), Ion Flocea, bãtrân, Simion sin lui (Ion Flocea), Toader brat lui (fratele lui Simion Flocea), Georgii Flocea, Stefan Bedrilã, vornicel, Ion sin Irimia Strãjar, Ion Bãrgãoan, Grigori Stupu, Maftei Morosan, Stefan Pãcurãroi, Pavel Ojicã, Ion Morosan, Georgii cu soru-sa, Gavril Morosan, staroste, Simion Morosan, Ion Corlãtzan, Simion Cârloantã, Ifrim Cârloantã, Ion sin Toader Cârloantã, Gavril Mãgurian, Andries sin lui, Nichita brat lui, Simion Spãtar, Toader Roatã, Nistor Andrian, Precopi Prundian, Ion sin Dumitru Cârloantã, Vasile Mândrilã, Gavril sin Vasile Flocea, Ion Morosan, Ioana Rãoai cu Nicolai, holtei, Acsinte Mãgurian, Ion Prundian, Chiritã Grigorian, Mãria sin lui Stefan ROIA cu Acsinte, holtei, Iacob, rus, Toader Lazor, Cârstea, ungurean, Todosia, salahoritã cu Toader, holtei, Petrea LAZOR, Ion Lazor, Lupul Lazor, Vasile Fuior, Iacob Lupescu, Constandin Ojicã, Vasile Morosan, Ilie Ungurean, Cârstina Fuioroae cu Ion, holtei, Simion Telesca ot Vatra (Câmpulungului), Petrea Mãgurian ot tam, Lupul Mãgurian ot tam, Simion Oanã ot Sadova, Nistor Anutoii ot tam, Nistor sin Simiontii ot tam, Mãriuta, prescuroaia cu Dumitru, holtei ot tam, Mãriuta Brandaburoae cu holtei ot tam, Ilie Ungurean ot Fundu Moldovii, Gavril Morosan ot tam si Vasile TIMPÃU ot tam.
Rufeturile erau: Popa Nicolai, Ion, sas ot Vatra (Câmpulungului), pantir, Paraschiva Bedruloaia, sãracã, Nastasia Cârlãntoaia, sãracã, Mãriuta a Orbului, sãracã, Irina Rotoaia, sãracã, Parasca, fatã bãtrânã a lui Iacob, si Dochita Bedriloae, sãracã.
În 1774, Pojorâta avea 104 familii rãzesesti, iar în 1775, 1 popã si 74 familii de rãzesi, trei dintre acestea fiind ale emigrantilor transilvãneni Cristian UNUGUREANU, venit din Rebra Mare, în 1763, Andrei Simion TANU, venit tot din Rebra Mare, dar în 1764, si George UNUGUREANU, din Tagul Mare, stabilit la Pojorâta în 1766.
În 16 august 1783, Frantz von Kollowrat propunea Camerei Aulice din Viena exploatarea minelor de cupru, cu continut de argint, de la Pojorâta si Fundu Moldovei, precum si a celor de fier de la Iacobeni, minele de la Pojorâta si de la Fundu Moldovei fiind deschise în 1805, o micutã colonie germanã fiind înfiintatã chiar în Pojorâta, la Izvor, cea numitã Quellenthal, care se adaugã coloniilor dinspre Fundu Moldovei, Louisenthal si Pferdgraben (Pârâul Cailor).
În 12 mai 1793, vornicul Pojorâtei Nistor Ratu, „vornicul vechi” Andries Mãgureanu si "giuratul" Stefan Bedrule decid sã încredinteze casa din Pojorâta a lui Vasile Tãranu, care fugise, fãrã sã plãteascã "birul împãrãtesc", unui fecior al lui Toader Flocea, care se arãtase dispus "ca sã poarte birul împãrãtesc".
În 26 iunie 1794, vornicul Nistoritã, Gheorghe Piticari si Simion Sandru, jurati din Pojorâta, împãrteau si hotãrniceau mosioarele lui Gligorie Tonegari din Fundu Moldovei, urmând porunca Scaunului de judecatã din Câmpulung Moldovenesc.
În 1 iulie 1801, Nistor al lui Ionitã Cãrlutã din Pojorâta vindea lui Simion Pomohaci din Fundu Moldovei partea sa de mosioarã din Obcina Ursului, pentru 22 lei turcesti, printre martorii din Pojorâta aflându-se si Grigore sîn Giorzanu, deci un emigrant transilvãnean de dupã anul 1778.
În 13 mai 1827, Dumitru si Ilinca Flocea din Pojorâta vindeau hutanului Gavril Ciupeliuc din Breaza o mosioarã în Gura Porsescului, sub Rãchitis. Printre martori se afla si vornicul Pojorâtei, Andrei Grãmadã.
În 16 ianuarie 1830, vornic al Pojorâtei, martor la o tranzactie în Sadova, era Gheorghe Coca.
Biserica Sfântului Nicolai din Pojorâta a fost construitã între anii 1896-1900 si datatã cu un iconostas lucrat de marele sculptor Ioan Pâslea, pe locul unei bisericute vechi, care avea, în 1843, 1.177 enoriasi, pãstoriti de parohul Grigorie Corlãtan. Exista, în 1843, si o scoalã trivialã la Pojorâta. În 1876, paroh era Stefan Constantionovici, care pãstorea 1.469 suflete. În 1907, paroh era Euseviu Constantinovici, nãscut în 1851, preot din 1876, paroh din 1881, iar cantor, din 1888, Iftimie Erhan, nãscut în 1855.
Din 1880 si, respectiv, 1886, functionau la Pojorâta douã scoli cu câte 2 clase.
În 30 decembrie 1882, Ciprian Porumbescu îi scria fratelui lui, Stefan, silvicultor la Pojorâta: "Si stii tu unde as vrea sã mã duc? La Pojorâta! Nu stiu de ce mã atrage asa de mult aceastã localitate, neîncetat gândesc la acest loc frumos si, în special, la locuinta ta idilicã – o vãd asa de viu înaintea ochilor. Acolo as voi sã mã retrag, sã mã retrag în munti, departe de orice zgomot si de toatã agitatia lumii, numai eu singur cu gândurile mele, si, eventual, si cu vioara mea. O, dulce trebuie sã fie sã sezi, singur, la focul de lemne de brad, ce pârâie, si sã visezi, sã visezi… Sau sã visezi pãdurea de brazi, ce freamãtã, sezând pe muschi moale, sã visezi mereu!".
În 1890, Pojorâta avea 1.540 locuitori. Învãtãtori erau Dionisie Danilevici si L. Flocea, Eusebie Constantinovici era paroh, iar Iftimie Erhan – cantor bisericesc.
Scoala cea nouã din Pojorâta, începutã în octombrie 1893 si sfintitã în 23 octombrie 1894, din initiativa primarului Mihai Frâncu, a învãtãtorului superior Dionis Danilevici si a preotului Eusebie Constantinovici.
În 1911, la Pojorâta, "la chilometrul 161, se aflã un izvor de apã pucioasã, în apropiere de soseaua împãrãteascã. Acest izvor de pucioasã ar aduce mult venit comunei Pojorâta si ar fi o înlesnire si un mijloc de ajutorare pentru sãteni. S-a constatat cã apa pucioasã amintitã e cu mult superioarã decât cea din Iacobeni". |
